UPDATE: Pentru a obţine un coeficient aerodinamic foarte bun, tradiţionalele oglinzi retrovizoare au fost înlocuite cu trei camere de vedere cu circuit inchis. Afişarea imaginilor prelevate de acestea se face pe displayul sistemului de navigaţie Panasonic Strada.
Un alt sistem interesant este DSpot, sistem care permite deschiderea portierelor, acestea neavând mânere. Eliminarea acestora a permis un design curat, liniar, cursiv a profilului maşinii. DSpot este un sistem sensibil la atingere acesta fiind activ doar în prezenţa cheii de contact de la minim un metru faţă de maşina. Callaway C16 Speedster va avea un timp de aşteptare, din momentul efectuării comenzii, de trei luni, maşina fiind construită la fabricile Callaway din California, Connecticut şi Germania.
Noul Callaway C16 Speedster va debuta la Pebble Beach Concours d’Elegance, din luna august. Roadsterul este echipat cu un propulsor V8 supralimentat de 6,2 litri, a cărui putere maximă este de 700 CP, iar cuplul motor atinge nu mai puţin de 894 Nm. Graţie performanţelor motorului, C16 Speedster va atinge viteza de 100 km/h în aproximativ 3,2 secunde, iar în ceea ce priveşte viteza de top se estimează că va depăşi 338 km/h.
Pentru a se asigura aderenţa necesară, inginerii de la Callaway au echipat noul C16 Speedster cu un sistem de suspensii Eibach Multi-Pro, care permite 10 reglaje diferite ale acesteia în funcţie de necesităţi. Mai mult decât atât, maşina este echipată cu jante din aliaj de magneziu de 19” pe puntea faţă şi 20” pe cea spate.
Callaway C16 Speedster va fi disponibil spre vânzare din toamna acestui an, la un preţ de pornire de 305.000 USD în America.